Frumoasa mea
În sufletul purtat spre nemurire,
Prin dragoste, devii nepământean,
Iar zeii-ți plâng menirea de-a fi înger...
Eu vreau în gânduri, înger să te am!
Zeița mea, tandem cu poezia
Și bolți de flori și versuri ți-aș crea,
Dar nu te-ascunde iar în întuneric!
Lumină fi-vei! Nu te-ntuneca!
Te port în suflet pâine frântă-n două,
Nestăpânit de foamea de amor...
În lumea ta rodește curcubeul,
Iar eu, frumoasa mea, sunt muritor...
Nu pot să-ți cer, căci ești nemuritoare,
Spre lumea mea legată de păcat
Să te cobori, cât te-aș iubi de tare
Și ah, cât te-aș iubi cu-adevărat!
Rămâi un vis cu aripa de ceară
Topită-n gânduri către zori de zi!
Nu vreau ca tu să fii o pământeană!
Rămâi în ceruri, să te pot iubi!
Să mă trezesc, sub geana străvezie,
Că scormonesc după iubirea ta...
Frumoasa mea din alte constelații!
Îngerul meu plăpând... frumoasa mea!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.