Poet Retoric
Si pentru ce te bati mereu,
si te acoperi de rusine,
cand totul e predestinat
sa se rezolve de la sine ?
De n-ar fi noaptea pana in rame
si ziua pana in ochii tai,
ar fi sa cazi ca o epava
peste cositorite vai.
Dar marginile ni sunt clare
si miezul ne e stramt de tot,
si lumea da stufoase aripi
sa te loveasca peste bot.
Si pentru ce sa mai arati
ca-n univers domneste setea,
si pentru ce sa mai tot strigi
cand nu sti unde ti-e urechea.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.