Când ai să fii bătrână
Când ai să fii bătrână și căruntă
Și picotind la foc, această carte
S-o iei, să-ți nălucească de departe
Privirea ta cu umbre dulci, profundă.
În ceas de clară grație lumească,
Fals sau adânc, atâția te-adorară,
Dar suflet pelerin și față-amară
Doar unul a fost vrednic să-ți iubească.
Încovoiată peste-aprinsa vatră,
Trist vei șopti cum a trecut Iubirea
Cum printre stele și-a ascuns privirea
Și după steiurile mari de piatră.
poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Maria Banuș
Adăugat de Costel Zăgan

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.