Patima izvoarelor
Ca umbra lunii
în caierul nopții scânteiază,
acolo, vreascuri frânte,
de copita unei căprioare...
Timpul a dat cu osârdă,
curățenia neprihănitului altar...
viu, Rege neîncoronat al pădurii,
a cărei ofrandă se dăruie,
la stingerea licărului din pupile...
Aici, în căldarea lui Satan,
setoase stele alunecătoare,
prin oglinzile izvorului
Își potolesc setea
Și-și vând,
Licărul miraculos al fluidului...
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.