Doar iubirea
Eu am crezut, de când mă știu, și am simțit și-am vrut și am iubit
Ca, pestetot, pe unde am umblat, să am ceva de spus, de luat, de dat!
Eu am pretins, de când mă știu, că, a zidi iubirea, mi-e datorie castă,
Fără putință de refuz, prejudecăți, tăgadă, pretext de inutilitate!
Ca și cum Fericirea ar fi iubirea însăși, Omul etern, credința, viața!
Dar dac-ar fi ca, toate-acestea să nu mai dea speranței niciun credit,
Și, mâine, între oameni, inoportună să devină, iubirea pe Pământ...
Și, dacă singur-aș citi, cândva, îndemnuri la iubire, bunătate, omenie
Și, nimeni să nu mai vrea să-adune în ființă Fericirea, fir cu fir,
Ca și cum astăzi, Omenirea n-ar mai avea oameni adevărați pe Tera,
Eu, totuși, aș rămâne-aici să dau, să întregesc, să cred, să împlinesc!
Aș sta aici etern, să semăn, să plivesc, să recoltez grăunțe proprii!
Dar, când efemeritatea, inutil, bizar m-ar sechestra eternității,
Țărâna-mi, ireversibil, coagulant, credibil s-ar preface în iubire!
Ca și cum, doar iubirea ar fi utilul, legitimul sentiment al omenirii!
poezie de Iulia Mirancea
Adăugat de Iulia Mirancea

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre recoltă
- poezii despre prezent
- poezii despre prejudecăți
- poezii despre lectură
- poezii despre fericire
- poezii despre devenire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.