Fuga din cotidian
Prostii. Se 'nvârtește pământul?
Nu e smeu pocit vântul?
Nu strănută noaptea, nu rîd blonzii nori?
Ah, camarade, să râzi și să mori.
Ce 'ndrugă lunganul acela?
Doar e tatăl domnișoarei Manuela
Îl știam normal și om de lume!
De când face asemenea glume!
Iată basme călări pe cocostârci
Demoni înjugați cu năpârci
La carul osândei îngeri apoi
Măturând paradisul doi câte doi.
Și câte mai sunt. Cavaleri, cosânzene,
Miracole, greeri, petale, migrene,
Mere de aur, parcuri de aur
Crunt străjuite în jur de balaur.
Toate-s înaintea mea
În vis, în ochi, în jur, după perdea.
Ca o trenă lungă se țin după mine,
Cum să te cred lunganule pe tine?
Logica ta o calc cu picioarele.
Ești căpcăunul ce-mi strică odoarele,
Mândrele odoare, cugetul bun.
Adio, adio, perfid căpcăun
poezie clasică de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.