Testamentul lupului alb
Nu vreau să fiu în haită și flămând,
Prefer să-l văd pe cel ce mă împușcă,
Să știu că timpul trece ca un gând...
Și el flămând... Să simt că viața-mi mușcă...
Zăpada iernii-i uneori prea mare,
Și drumul, singur, nu mai pot să-l fac,
Însă mi-e greu și nu mai am răbdare,
Și-aștept ca timpul să-mi găsească leac.
Prin fața mea trec haite-nflămânzite
Spre un himeric țel neînțeles,
Mânate de-ale simțului ursite...
Instinctualul drum către regres.
Zăpezile sunt mari și cad întruna,
Mutând hotare înspre necuprins,
Iar dacă uneori răsare luna,
Presimt că-i vremea să m-arăt învins.
În haită pot să fiu un anonim,
Dar viața n-o pot duce clandestin.
Chiar dacă am un drum de-nsingurat,
Nu vreau s-ajung în haită lup turbat.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Anonim mereu (17 iulie 2008)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniel-Dumitru Darie. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.