Epitaf

Când am murit întâia oară, nu s-a schimbat nimic;
Au urmat nişte zile fade, după mai vechi tipic.

M-am ţinut dreaptă, cu fruntea sus sub crugul cel ceresc,
Deşi n-am avut curaj spre luna nouă să privesc.

N-am îndrăznit privi nici ploaia care cânta-n cădere,
Iar sub coaste mi se trezise o altfel de durere.

Când am murit din nou, m-au îngropat adânc şi,-întru Domnul,
Au rostit ştiutele cuvinte să-mi sfinţească somnul.

Mi-au pus coroane-alături din flori şi frunze, petale moi;
M-au coborât în groapă-într-un sicriu de lemn, apoi.

Acum eu zac aici cu oasele-înnegrite ca tutunul,
Veghind cum trec pe lângă mine viermii, unul câte unul

epitaf de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!