Între anahoreții și alungații din pădure era și un călugăr roșu cu o înfățișare deosebit de înfricoșătoare, care nu băga în seamă pe nimeni și pe care toată ...
Între anahoreții și alungații din pădure era și un călugăr roșu cu o înfățișare deosebit de înfricoșătoare, care nu băga în seamă pe nimeni și pe care toată lumea îl lăsa în pace; era cunoscut sub porecla ironică de Gya-zò, însemnând "Ocean (de Înțelepciune)". Într-adevăr, călugărul cu pricina nu spunea niciodată nimic: imposibil să-ți dai seama de știința lui. Ar fi la fel de fals să spunem că Gya-zò era un om bun, pe cât ar fi să susținem că nu era. Binele în Tibet n-are nimic de-a face cu binele nostru: acolo, să abandonezi copiii nu e un rău, iar să-i salvezi nu e un bine, cu excepția anumitor cazuri când destinul copilului cere ca el să rămână neapărat în viață. Gya-zò care, ca orice magician, știa să deslușească semnele subtile ale destinului, asculta de această lege. De aceea, într-o noapte cu osebire friguroasă, pe când se preumbla activându-și centrul căldurii lăuntrice prin tehnica tum-po, el se opri dinaintea cadavrului livid al unui copil părăsit.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.