Pânda

M-am prefăcut în lup ce-aleargă
Pe câmpii-ntinşi ai neputinţei,
Cu inima bătând să-mi spargă,
Adâncul, corzile fiinţei.

Te căutam în umbra deasă,
Pândind, în foşnet de pădure,
În urma fragei neculeasă,
În bobul fructului de mure.

Mă culcuşeam lângă poiană,
La firul apei şoptitoare
Cu botu-n înspicata-mi blană
Şi fremătând de nerăbdare.

Slăbit, în haina mea cea ruptă,
-Privirea-mi doar împătimită-
Te savuram cu burta suptă
Şi-nchipuirea-mi înrobită.

Te-am dăltuit în versuri sacre,
Te-am desenat umil pe file
Şi se scurgeau de-a rândul, acre,
De-a valma, zile dupa zile.

Mă osteneam întreaga noapte
În ascunzişul meu la pândă
Primind doar izul verii coapte
În existenţa mea flămândă.

Urlam neputincios spre lună
La amintirea-ţi renăscândă
A ochilor căprui cu bună,
Privire umedă şi blândă.

În taina nopţilor apuse,
Căutarea-mi fu curând curmată
De foamea care mă răpuse,
O, căprioară, nevânată!

poezie de Ionel Adrian Gugea (18 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!