Directorului îi era dor și de toate poznele pe care le făceau acei tineri neastâmpărați. Nostalgic, deschise un album cu fotografii, destul de multe; amintir...
Directorului îi era dor și de toate poznele pe care le făceau acei tineri neastâmpărați. Nostalgic, deschise un album cu fotografii, destul de multe; amintiri adunate în timpul vieții sale, comori neprețuite... N-avea pe nimeni alături, să-i aline suferința, era singur, dar se obișnuise astfel. Singurătatea nu-l transformase într-un om ursuz, lipsit de sentimente; dimpotrivă, îi accentuase bunătatea. Iar funcția pe care o îndeplinea de destui ani în acest Institut, încă din tinerețe, nu-l transformase nici aceasta într-un om strict, sever, inabordabil, învățat doar să împartă ordine și să i se dea ascultare. Deloc... Nu reuși să închidă ochii decât târziu, foarte târziu, aproape spre dimineață, când mai avea puțin și deja trebuia să se trezească; dar îi visă, negreșit, pe cei șapte tineri, pe puntea principală a navei albastre. Iar asta era foarte odihnitor...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.