Atât de scurt
Un cuplu se trece de mână pe stradă
Cu plete lucind și scalpul de ace
Și alunecă ferm legănând vis să vadă
C-amorul există când lumea-i o pace.
Și cuplul se închină sub vechi pirostrii,
Ca apoi să renască copiii ce-au fost,
C-așa-și reamintesc din nou bucurii
Și viață înțeleg; "părinții au un rost!"...
Dar pâinea și acum se câștigă din greu
Și scalpul cu țepe se duce înrolând
Să fie viteaz pentru altul, ateu;
Ce n-are nici rugă, nici rai... n-are gând!
Drapelul revine pe-o ladă inertă
S-acopere răul ce-ar vrea răzbunat
Din bine ce-a vrut, lăsat scris pe-o copertă;
"Aș vrea de-azi să fiu omenirii soldat!".
PS
De ce n-am fi oare la fel, cum doar suntem,
Că toți din iubire ne naștem; un fruct
Ce lasă sămânță de drag... dacă vrem
Și căi peste poduri pot trece de-abrupt?!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.