O fantomă - II. Miresme

Prietene, vreodată-ai respirat
Cu-adâncă şi aleasă desfătare,
Tămâia care arde în altare,
Sau moscul dintr-un scrin demult uitat?

E farmecul cu care te îmbată
Aroma re-nviatului trecut;
E floarea ce-o culegi într-un sărut,
Sorbindu-i frăgezimea de-altădată.

- Din părul ei, pe umeri revărsat,
Jertfelnic de alcov, înmiresmat,
Se răspândea un aer de savană,

Iar frăgezimea trupului ei pur,
Înveşmântat în voal şi în velur,
Plutea ca un uşor parfumde blană.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!