Prostul!
S-a tot vorbit de proști și de prostie.
S-au discutat și-analizat pe rând.
Când ei, când ea... și-o spun, fir-ar să fie,
Că nu ne lasă-n pace nici în gând.
Prostia e la fel... fără hotare,
E prima între toate, integral
Și... de-ar durea, în lumea asta mare,
Ar fi un zgomot surd și infernal.
El, prostul, însă, are o dilemă
De care pân'-acuma n-am scăpat
Și bună-ar fi de studiat ca temă
Să poți să știi când e de condamnat.
Când el o spune singur... n-are rost
Să-l mai condamni, ci trage-nvățăminte!
Că nu poți să-ți dai seama că ești prost,
De n-ai avea măcar un strop de minte.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.