A fost un an în care s-au sinucis poeții
A fost un an în care s-au sinucis poeții
sătui să fie-ntruna luați în cătarea vieții.
Cu aripi de la fluturi date-mprumut cu ora
și-au hăcuit prin piețe în văzul tuturora
venele lor firave, tendoanele, uitarea
hrănind câteva zile gazetele. Duhoarea
acestor pline ceasuri îmbrățișând foburgul
a-nnebunit berarii care-au turnat amurgul
în halbele ciobite vânzându-l ca pe bere,
s-au aruncat din turle poeții în tăcere
asemeni unei blânde ninsori întârziate,
s-au otrăvit cu vise ascunși în ruinate
mansarde și în dosul unor iubiri deșarte
de nimeni bănuite, iubiri pentru departe.
Printre gutui sticloase și-au aninat în funii
costumele dungate având prinse petunii
la-ngustele revere și ei uitați acolo
sub strâmtele sacouri, austrul în tremolo
ducea sinistru vestea, tramvaiele de noapte
se-mpiedicau adesea și ele ca de șoapte
de rimele-aruncate, s-au revoltat vatmanii
crezând că iarăși vântul a doborât castanii...
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Petru Dancu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.