Fulgii
Zăceau priveliștele moarte
Sub cerul sur, în asfințit,
Și-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăț amorțit.
În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Și mă visam în viitor...
Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma și-naintea mea...
poezie celebră de Șt.O. Iosif din Poezii (1902)
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.