În asfinţitul apocaliptic

şi parcă totul e înţepenit
şi parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfinţit
şi planeta devine tot mai vagă.

se-nchid oamenii în cămăruţa lor,
să strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viaţă-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.

îngreunaţi de mult pietriş în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.

de vrei să cazi, alege să fii mândru!
şi tot ce crezi, să-nsemne doar eroare!
să fii ca altul, fără să rupi rându'
e ca şi cum nu ţi-ai dori salvare!

îi văd pe stradă şi văd în mintea lor...
unii, nici nu cunosc ce mult îi doare,
şi nici ce i-a lovit de cad şi mor
atunci când îşi reprimă din visare.

şi i-am văzut mâhniţi printre bagaje;
toţi poartă un trecut ce i-a schimbat...
tot se mai zbat între vechi etaje
cei care pe Dumnezeu n-au remarcat.

ascultă-ţi inima mai mult, tu om de lume,
ia seama la ce-ai primit şi mulţumeşte!
dragostea n-o afli din cutume,
iar viaţa cea văzută se sfârşeşte.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!