Păzește-mă
Dă-mi liniște si-ncuie ușa,
vreau să te știu păzindu-mă
de tot dezastrul lumii.
E parcă un țipăt universal,
iar oamenii nu mai cunosc
sensul bun al cuvintelor.
Sună timpul neiertător
și zgomotul e infernal
în miezul crud al existenței.
Nerușinarea umblă năucă, goală și severă
prin mădularele uzate
ale omenirii.
Să evadăm departe, în altă lume,
acolo inventăm anotimpuri
din vârstele noastre la adăpostul iubirii.
Poate nu vom reuși prea mult
dar luptăm să izolăm
zădărnicia si frica renuntarii.
Și-n tot zbuciumul
măcar noi să rămânem
niște oameni cumsecade.
poezie de Lusiana Drăgușin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăgușin
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vârstă
- poezii despre timp
- poezii despre nerușinare
- poezii despre iubire
- poezii despre inventatori
- poezii despre iad
- poezii despre frică
- poezii despre existență
- poezii despre cuvinte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.