Ascultă-mă, femeie...
Eu n-am să-ți spun că te iubesc,
E prea banal și prea firesc,
Dar am să-ți pun un câmp cu flori,
Iar la sărut îi pun fiori.
În fiecare zi o floare
Ți-o voi aduce la picioare.
Voi sta de veghe nopți întregi
Și-ai să-ntelegi...
Eu n-am să spun că te ador,
Dar visu'-am să ți-l fac ușor,
Pe brațe-am să te port la cină,
Te-oi duce seara în gradină,
Pe mân-am să te culc în noapte
Și vorbe dulci ți-oi spune-n șoapte,
Ți-oi umple casa de copii
Și tu vei știi...
Eu n-am să-ți spun nici vorbe mari
Precum vestiții cărturari.
Dar când vom fi pe-același drum,
Întotdeauna... ca și-acum,
Vor trece zile rând pe rând
Și-om împărții același gând
Și-o curte plină de nepoți,
Ai să socoți...
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.