Miez... de zi
... s-a sleit de vlagă până și ceasul, într-o lume bulimică ce-așteaptă să mănânce timpul rămas
spre întoarcerea la sursa de gene și-n vârful speranței stă aprinsă în cerc lustra imensă,
orbitoare, într-un halou ce-a absorbit orice umbră de pe solul radiind
de-un abur inexistent, doar o distorsionare de imagine vălurită...
și e mult, mult agale și arar; până și păsări inert stau pe gânduri picotind pe-un picior neretras
iar pe băncile strâmbe din squar se discută cu sieși sau neant, cu tiparul, o presă
ce demult nu mai spune ceva, cât de cât important, doar citind
orișicum... și-i doar spuma de bere ce mai sparge din liniștea-n tot neoprită
sau irisul ce lipește pe jambe arămii, filiforme ce unduiesc înfierbântate priviri...
și simțuri tresar la ritm cunoscut precum pulsul...
... Inima ce-mi stătuse, o simt, iarăși bate, a iubiri!...
Mă trezesc toropit, o zi caldă-n amiez, gând... din toropit mi-e smulsul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.