Fetița crescu la marginea orașului, în curtea unei case cu pereți galbeni. Nu avea inimă... Și-a pus-o mai întâi pe cea de fier, și în pieptul ei fierul a de...
Fetița crescu la marginea orașului, în curtea unei case cu pereți galbeni. Nu avea inimă... Și-a pus-o mai întâi pe cea de fier, și în pieptul ei fierul a devenit fier înroșit, ca din forjă. O ardea, o zăpăcea, o făcea să tânjeasca după un lucru necunoscut, nedorit, și totuși necesar ca aerul, un lucru în lipsa căruia se sufoca. Își smulse imediat din piept inima asta crudă și covârșitoare, hotarâtă să n-o mai încerce niciodată. Apoi încercase inima de plumb, care deveni în pieptul ei o pungă de lichid gros și negru, cu sumbre reflexe indigo. O tristețe și-o sfârșire de necrezut, o melancolie întunecată, fără orizont, fără viitor o copleșiră... Era insuportabil, fata-și scoase noua inimă și decise să o lase pentru totdeauna în săculețul cu buzunare organice. Numai inima de cristal era adevărată. Numai pe aceea avea s-o simtă în piept pentru totdeauna.
Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.