În odaie Răstignitul se înălța enorm, pe crucea cu trunchiul traversat, în chip de brațe, de o creangă cu resturi de scoarță și care sub greutatea trupului s...
În odaie Răstignitul se înălța enorm, pe crucea cu trunchiul traversat, în chip de brațe, de o creangă cu resturi de scoarță și care sub greutatea trupului se îndoia ca un arc... Deasupra cadavrului martirizat, capul apărea framantat și enorm; încins cu o coroană încâlcită de spini, atârna vlăguit, iar în ochiul stins, abia întredeschis, mai licărea o privire chinuită și înfricoșată; fața era tumefiată, fruntea năruită, obrajii trași; toate trasăturile căzute plângeau, în timp ce gura deschisă râdea schimonosită de atroce contracții tetanice. Supliciul fusese cumplit; agonia îi îngrozise, punându-i pe fugă, până și pe călăi.
Joris-Karl Huysmans în Liturghia neagră (2003)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.