Fratele meu...
Ah, aceste zăpezi
care se fac viermi chiar în fața turmelor mele!
Și tu, semenul meu, aproapele meu crispat și ambiguu
bâiguind lângă focul de jertfă cu gura înfundată în pâine:
"Adorarea păstorilor nu mai folosește planetei".
Palide frunze
ca niște sălbăticiuni cu gâtul tăiat se-nvârtejesc
în trâmbele fumului ce urcă în slavă.
O, aceste zăpezi! și această lumină în tremur
peste cușmele munților mei!
Mă chemi în câmpie, fratele meu.
Înfiorat ca o harpă
de unde să știu că infernul sunt ceilalți?...
Sărut mâna în care ții strâns piatra
confund sângele ce curge-n țărână cu toiul laptelui
și-n noaptea fără de capăt mă rog de tine
semenul meu, aproapele meu, fratele meu
semenul meu, aproapele meu, fratele meu Cain.
poezie de Andrei Țurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Andrei Țurcanu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre viermi
- poezii despre sărut
- poezii despre sânge
- poezii despre religie
- poezii despre pâine
- poezii despre planete
- poezii despre noapte
- poezii despre mâini
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.