* * *
O, trecător, cât îmi semeni
Cu ochii plecați în pământ...
Și eu mi-i plecam, de asemeni.
Oprește-te lângă mormânt,
Din orbul găinii - anume
Citește - și maci adunând:
Mă cheamă Marina pe nume
De când m-am născut pe pământ.
Să nu-ți fie teamă... Din hume
Stafie n-oi crește subit,
Prea mult mi-a plăcut pe-astă lume
Să râd când e râsul oprit.
Și flăcări mi-au curs lungi în vine
Și plete jucat-am în vânt
Am fost doar cândva! O, străine
Oprește-te lângă mormânt!
Sălbatic un lujer îți smulge
Și fructul la buze să-l duci
Căci nu afli fragă mai dulce
Ca fraga crescută-ntre cruci.
Dar nu zăbovi în suspine
Și nu-ți pleca fruntea în piept;
Gândește-te-n treacăt la mine
Și uită - e mai înțelept.
Cum cade apusul de soare
Din colb auriu pari țesut.
O, fie să nu te-nfioare
Cuvintele mele din lut...
poezie celebră de Marina Țvetaeva din Poezii (1970), traducere de Ion Covaci
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre vânt
- poezii despre râs
- poezii despre păr
- poezii despre ochi
- poezii despre naștere
- poezii despre lectură
- poezii despre găini
- poezii despre frică