Cele nouă raiuri

Fiecărui pas al tău
I se cade o caleaşcă.
N-a căzut de mult o pleaşcă
aşa grea pe capul meu!
Colţul străzii dacă-l dai,
ai şi nimerit în rai.
Îngeraşi cu buci grăsune,
stau la poartă să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
şi hodină pentru mine...
- Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios şi rău!
Şi numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
- Raiu-al doilea, şi el
mai departe e, niţel,
cum dai colţul celălalt,
lângă pompa de bazalt
(N-are robinet ; în schimb
să-i dai drumul poţi, c-un nimb,
şi-o să curgă doar caimac
şi lună de vârcolac)
'nuntru, îngerimea snobă,
poartă numai roţi de sobă
Iar la şold, ca sabie,
Numai câte-o vrabie!
- Ceru-al treilea, fireşte,
nici nu se deosebeşte
de-al doilea-decât
că-i mai mic şi mai urât.
Sfântul Pavel dacă tu-l
zăvorăşti cu lacătul,
treci de-adevăratulea
în raiul al patrulea.,
unde prietenul Francois
te pofteşte pe-o saltea
tot de scânduri rihttuite,
pe sub tine năduşite,
ca să te-nveţe-aşa
raiul cel de-al cincilea!
- Fiindcă-ţi place-acest popas
şi n-am vreme, eu te las
şi plec singur, mai departe,
prin raiul şase şi şapte,
unde voi întârzia...
(Singur, fără dumneata)
Aşteptând, junghiat de jind,
babele să ouă-
raiurile opt şi nouă
în construcţie fiind!

poezie celebră de Nichita Stănescu din Argotice (Cântece la drumul mare) (1992)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!