Sonetul VI
Vedem cum moare-un lucru-nsuflețit,
Când sufletul de corp i se desparte;
Sunt corpul, tu ești cea mai bună parte:
Unde te-ai dus, o! suflet mult iubit?
Nu mă lăsa sleită și departe,
Ca să m-ajuți când totul s-a sfârșit,
Să nu-ți lași corpu-acestui joc greșit:
Redă-i tu partea lui cea fără moarte.
Dar fă, iubitule, ca întâlnirea
Să nu primejduiască fericirea
Și nu asprimea să-i deschidă drum,
Nici patima, ci grația sfioasă
Spre mine-ntoarcă fața ta frumoasă,
Cândva-ncruntată, zâmbitoare-acum.
sonet de Louise Labe, traducere de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.