Metamorfoză
Zdrențele o încarcerau.
Se uita țintă prin ochelari cu ochi sticloși,
Dorind să vadă foarte clar frunzele palmate din pomul realității.
Ea și-a amintit brusc de mănușa argintie a mâinii stângi
Uitată pe pagina goală a viitorului ei.
Singurătate sumbră și ploaie de lacrimi,
Asta însemna viitorul ei.
Inima ei era o violină abandonată.
Vibrațiile îi vânau amintirile.
Privirile de onix îi mascau sufletul cețos.
Avea o tristețe dureroasă,
Care aluneca total dincolo de zâmbetul ei timid
Pentru a deveni perfect vizibilă pentru toți cei din jur.
Adevărul negru îi otrăvea visele
Și îi tensiona gândurile cu nonsensul iluziei.
Ea devenise un simplu copil în corpul ei de clovn,
Un suflet încarcerat dorind să se elibereze,
În timp ce realitatea dansa mizerabil pe ringul speranțelor ei.
Ea încă se mai întreba dacă undeva, cineva
Se mai gândea sau visa la ea.
Ea începuse să meargă atât de singură pe singuraticul drum al vieții,
Încât nimic nu părea că îi mai poate schimba destinul.
Speranțele se pierdeau încet, spărgându-se în aerul rece al indiferenței.
poezie de Marieta Măglaș din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaș
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Marieta Măglaș. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.