Ceea ce rămăsese în urmă era nu existență, ci absență, nu era căldura vieții, ci nemișcarea memoriei. Părul ei alb îmi sugera inevitabil un mănunchi de osemi...
Ceea ce rămăsese în urmă era nu existență, ci absență, nu era căldura vieții, ci nemișcarea memoriei. Părul ei alb îmi sugera inevitabil un mănunchi de oseminte albite de lumina lunii.
Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.