Multe teorii referitoare la forța imensă a subconștientului și cam toate încearcă să acrediteze ideea că această resursă (in)imagimabilă a homosapienslui este un fel de marsupiu, cu două compartimente, unul deschis, celălalt fermorizat, deci enigmatic cusut, unde, când omul nostru nu e prea atent, cineva (bine intenționat, fără doar și poate) bagă, pe furiș, material, la greu, de toate tipo-dimensiunile, fără prea mult discernământ privind calitatea materialului vârât.
Adică, așa cum preconizează și prietenul Haruki, cealaltă jumătate, dispusă, pe undeva, la un stand-by perpetuu și (de cele mai multe ori) inutilizabil; doar că amicul nostru mai are un văr, Suzuki, cu o structură metafizică a minții mai complexă, care ne spune, sec și doct cum îl știm, că acele două jumătăți, la care se referă primul văr, sunt de fapt, trei: conștientul, subconștientul și... inconștientul.
Inconștient ca Bulă, al treilea mare motivaționalist universal, căruia, când aude de jumătăți, gândul îi zboară, automat, la o a patra, recte, nevastă-sa, referitor la care are teoria lui proprie: una-i să afirmi că nevasta e jumătatea ta și alta că e jumătate a ta. |