Destinul
Viața mea-i cerneală, căzută pe jos
Am luat-o și amașezat-o pe hârtie
Și am scris-o de sus până jos
Un alt destin să-mi fie
Din ordine în dezordine, mă nasc
Și depășesc legile firii
Timpul meu, nu este măsurat de ceas
Și al meu sange, nu-l pot bea vampirii.
Nici demonii nu-s mai întunecați!
Atunci când greșesc
Nici îngerii nu-s mai curați!
Atunci când iubesc.
Eu cred în destin și-i stau împotrivă
Și sunt mai rapid de cât el!
O țintă am în viață și o văd în oglindă
Și oglinda mi-e drumul cu pași de oțel.
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir

Votează! | Copiază!
| Paul Preda Păvălache [din public] a spus pe 12 octombrie 2011: |
Foarte frumos:
Viața me-ai cerneală
Pe pământ căzută,
Scrisă pe o coală
N-o dau pe osută.
Din dezordine mă nasc
Cum se nasc vampirii,
Mă trezesc un pic și casc
În ordinea firii.
PS
Dragul meu, poate greșesc
Ești un înger prea curat,
Vin vampirii, te iubesc
Să devii... întunecat?
Eu cred dimpotrivă
Ai al vieții țel,
Minte creativă
Suflet, de oțel.
Succes îți doresc
Să-ți fie de bine;
Vin, să te citesc
Dar, nu intru-n tine.
Îți intru în casă
Să te vizitez,
Să văd, "ce-ai", pe masă
Și să mă distrez.
Astăzi, am intrat
Și nu te-am găsit,
Un semn ți-am lăsat
Să-mi devii... iubit.
Cu plăcere te-am citit! |