Poveste de demult

De zile-ntregi îşi perie cosiţa,
regina în oglinda fermecată,
priveşte lung şi-o roagă înc-odată
- Ştii cine mi-a răpit mironosiţa ?

Răspunsu-i doar o simplă tulburare
de ape, spus cu voce tremurată:
- Nicicând nu vei afla pe mândra fată
de stăruieşti cu-o astfel de-ntrebare !

Zăpadă-Albă, mândra ta copilă,
pierdută-i pe vecie de când Zmeul,
o ispiti, ţesându-i curcubeul
ca nadă. Şi-a răpit-o fără milă.

O ţine în castel în vârf de munte,
cu porţile în fiare ferecate
şi paznici doar dihănii blestemate,
pe nepoftiţi degrabă să-i înfrunte.

S-a juruit hidoasa creatură
balaurul şi veste-a dat în ţară,
ca peste ani să-i fie soţioară,
Zăpadă-Albă, frageda făptură.

Acum e un copil, dar o aşteaptă
păzind-o pân-o fi să crească mare,
fecioara cea mai mândră de sub soare,
de dragul ei s-ar prinde-n luptă dreaptă.

Ăst-timp, împărăteasa dă de veste,
voinicilor din zarea luminată,
că cel ce-o va salva pe scumpa-i fată,
se va-nsoţi cu ea ca în poveste.

Cercat-au mulţi s-ajungă în tărie,
dar monştri puşi de pază îi alungă;
niciunul nu răzbeşte să-i înfrângă
şi viaţa li se pierde pe vecie.

Trecut-au ani şi clipa hărăzită,
pentru vestita mai demult nuntire
soseşte şi copila din privire
lacrimi varsă, de lume părăsită.

Deodat' un trăznet vine din tărie,
un buzdugan ce-n drumul lui striveşte,
năpârcile de pază când loveşte
şi fetei îi vesteşte bucurie.

- Eu sunt voinicul Dordesprinsdinsoare,
Zăpadă-Albă, nu-ţi mai fie teamă !
Ridică buzduganul de aramă,
prinzându-se cu zmeu-n încleştare.

În luptă dreaptă, paloşe sau ghioagă,
cu buzdugane aprig s-au luptat,
din zori până aproape de-nserat,
cel ce învinge, floarea să aleagă.

Şi tot ca în poveste zmeul piere.
Iar Dordesprinsdinsoare se închină,
Culege floarea albă din grădină,
ducând-o mamei frânte de durere.

Ce a urmat ? O nuntă-mpărătească,
cu oaspeţi dragi din şaptezeci de sate,
au petrecut trei zile numărate,
pe mirii fericiţi să îi cinstească.

Apoi, când soţii pleacă spre iatacuri,
truditul bard cântarea isprăveşte.
Umblând prin lume basmu'şi povesteşte
la şezători, pe prispe sau cerdacuri.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Votează! | Copiază!