Nicicând ferice
De ce e vinovată fericirea
Și n-ajunge credința, cartea,
Să nu împiedice extaz, cu moartea;
Să-ți ia iluzia, că-i, nemurirea?
De ce e pedepsită fericirea
Cu trecerea în suferință;
Să n-o poți invoca, cu neputință
Și-afundul în abis îți e menirea?
De ce ne e furată fericirea,
Să n-o avem decât pentr-o clipită
-Ce-o sorbi într-un nesaț- ispită
Pierdută tot, luptând cu istovirea?
De ce e confiscată fericirea
Să nu fie izvor de veșnicie;
Ți-l ia-n neant, pe fiul ce învie
Sau fiica, ce n-atinge feciorirea?
De ce e blestemată fericirea?
Din ce tenebre Dumnezeu ne paște;
Ne ia Mesia-n fiecare Paște
Și de Crăciun, ne redă amăgirea?
De ce ne este luată fericirea
-Ca o himeră ce n-o merităm-
Și numai crucea sorții ne-o purtăm...
Rămâne-n nesfârșit... închipuirea?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.