Închisoarea albă
Iubesc închisoarea din sufletul tău
Ea nu dă voie nimanui să iasă,
Cu porți de fier, dar cu ferestre...
Trăiesc în ea, ca într-o casă.
Nu vreau să evadez, chiar dacă...
În frig și-n foame, acolo singura-ș rămâne,
Iar dacă termenul îmi expiră...
Te rog să mă mai lași pân' mâine.
Arestată în secția inimii... Ce numar am?
Care e crima? A câta detinută sunt?
Ași vrea ca să îmi dai pedeapsă:
Să mor aici cu păr cărunt...
Mi-am creat singură cămașa de certuri,
Când o îmbrac dimineața, încep să visez,
Sunt vulgara și rea, a treia la număr,
Mă așez pe-o piatră, și te fumez...
Văd oameni noi, mergând prin tine,
Conștiința începe-a mă-ntreba:
Cum aș putea să fur o închisoare,
Ca să fie doar a mea?
Iubesc închisoarea din sufletul tău,
Chiar dacă în tine căldura e rece
În închisoarea ta pură, și albă..
Eu sunt demonul care nu vrea să plece...
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (15 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Anna Panovici. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.