Pastel
Pe dealul tandru al uitării stă un cireș fără de moarte.
Stă și-și vorbește sieși cântec și versuri fără căpătâi.
Deasupra dăinuie cocorii cei blânzi și-n stare să ne poarte
În "te iubesc" și-n "draga nenii" și-n pământeanul "mai rămâi".
O, mai rămâi, rămâi la mine ca sâmburele în culoare,
Ca dulcea aripă în zborul ce fără vină s-a născut!
Iubirea mea supusă lunii și păsărilor migratoare,
Te-ascund prin iarba cea înaltă a visătorului sărut.
Și te blestem la veșnicie și la uitare de credință!
Să știi și tu cât duce floarea din greul bunului pământ.
O, mai rămâi, precum auzul menit a nu avea ființă,
Precum cămașa iubitoare a fiului făr'de-nceput!
poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.