Perpetuum
Rugineau cândva cuiele prin garduri,
se mai ceartă încă ploaia pe izvoare.
În castanul nins, bunicul uitat-a
lacrima din unghiul unduit cocoare.
Ca o prevestire, fiecare zi,
ucisă-mi țărână, se-ntețește, cheamă
pasărea vrăjită dinspre veșnicie,
îmbătând reci toamne cu parfum de cramă.
Astăzi ce vom face? ne-ntrebăm ca ieri,
ca de când ne știm. Sunt bolnav, răspund,
de atâtea frunze peste umeri, ploi
căzute potop pe străinul prund.
Ruginesc și astăzi cuvintele-n gânduri,
semn, mai vreau să spun, că prin veac dogoare
magica oglindă ce-n reflux sloboade
lacrima din unghiul unduit cocoare.
poezie de Paul Dogaru din Fotografii voalate (15 ianuarie 2002)
Adăugat de Nicu Petria
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.