Inexplicabila părăsire a eșafodului
singur se trăsese pe viață
ca pe o roată
supliciul fusese întâmpinat cu zâmbetul pe buze
mulțimile amuțiseră
gâtuite de mirare
călușul tăcerii le înfundase gurile
nu e bine
nu așa
(strigase călăul care nu înțelegea
cum o victimă își poate lua moartea
în propriile mâini)
nu te poți tortura singur domnule
numai eu stabilesc etapele premărgătoare morții
unele extrem de dureroase
desigur
cei prezenți în fața eșafodului așteptau
doar doi porumbei gângureau
indiferenți
(pene de alb
geamăt de roșu
freamăt de carne
sunetul oaselor măcinate)
și deodată
ha ha ha
hohotele condamnatului au fost surpriza serii
ulterior au apărut legendele
evident
dar singura certitudine a rămas sinuciderea călăului
poezie de Cristian Lisandru din Ca o femeie despletită, neliniștea... (4 iunie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.