Dacă aș crede în Dumnezeu, înfumurarea mea nu ar avea margini, aș fi în stare să mă plimb pe stradă în pielea goală...
Dacă aș crede în Dumnezeu, înfumurarea mea nu ar avea margini, aș fi în stare să mă plimb pe stradă în pielea goală...
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Religie (1952)
Adăugat de Nicolau Greta Maria

Votează! | Copiază!

Cartea "Caiete 1957-1972" de
Emil Cioran este disponibilă pentru
comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la
-99.00- 74.99 lei.
| daniel stanciu [din public] a spus pe 5 martie 2015: |
| La fiintele cu un fond moral bun credinta in Dumnezeu duce la smerenie (ma micsorarea eului), nu la egolatrie. Ce noroc pe parizieni ca Emil n-a ajuns sa creada (narcisismul in raspar, "masochistic" l-a impiedicat) in Bossul ceresc! In infumurarea lui mistica s-ar fi imaginat un nou Adam si ar fi renuntat la straiele care-i asigurau o minima civilitate. Imaginati-va scena: Un mascul din specia homo sapiens plimbandu-se despuiat pe trotuarele Orasului Luminilor, bolborosind ceva legat de relatia lui speciala cu Dumnezeu. Pariziencele ar fi fost contrarietate (macar daca ar fi avut ce arata tipu', comparatia cu magrebienii fiindu-i net defavorabila), iar oamenii piosi ar fi fost scandalizati de acesta rastalmacire vestimentara a fericirii propovaduite de Mantuitor( Fericiti cei fara de haine, caci ale voastre sunt trotuarele cerului..) |