Cenuşa vie

Când ani şi secoli or să se strumute
ştergând din amintire pe poet
şi-aceste versuri, licărind discret,
vor sta-n răscrucea graiurilor mute;

când alte stele-n cer, peste făget,
îşi vor aprinde tânăra virtute
şi dragostea va înflori mai iute,
şi vârstele vor trece mai încet;

când fiecare clipă, nendurată,
va pune peste lucruri o durată
de patimă şi vis, sub zmalţu-i mat:

cenuşa mea, în urna de pe stâncă,
fidelă ţie, tresări-va încă
în flăcările ce m-au consumat.

sonet de Ştefan Augustin Doinaş din Ovidiu la Tomis (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!