Buna credință nu acceptă ofensa.
Buna credință nu acceptă ofensa.
aforism de Publilius Syrus din Sentințe
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Nu este introdusă data nașterii pentru Publilius Syrus. [
1 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 19 martie 2015: |
| Există oameni care îți calcă în picioare buna-credință ... Nepăsători ...! Fără cea mai mică tresărire de cuget ...! Fără nimic! Fără nimic uman! Există oameni în care crezi, îi iubești, îi vrei în viața ta! Și dintr-o dată afli că, de fapt, te-ai învârtit singur, în cercul propriilor căutări ... Al bucuriei de a te regăsi în ceilalți oameni, al confirmării Frumosului și propriei personalități! Cum să adaptezi, oare, acest impact candorii? Credinței ... Propriei respirații ... (?) Ce să pui, oare, în locul golului lăsat de necredință? Cred că ... nimic! Nu, să nu pui nimic! Nimic nu există pe lumea asta, cu care să poți atenua șocul ... Findcă e șocul demolării unei citatdele ...! Un timp, vei fi nevoit să te asfixiezi de noxele zgurei ... Pe urmă, trebuie să te recoagulezi din durere și să crezi: e și mâine o zi! Trebuie să crezi că mâine va fi o zi superbă și, sigur vei găsi alți oameni în care să crezi, să-i iubești, să-i vrei în viața ta ... Pentru orice pe lumea asta, va exista întotdeauna o privire dezarmantă și concesivă pentru "înapoi" și un zâmbet înnobilant, favorabil pentru "înainte"! Dar, pentru ofensa adusă bunei-credințe, nu poate exista reversibilitate! Never! |
2 George Budoi [utilizator înregistrat] a spus pe 19 martie 2015: |
| Cât adevăr!... Există oameni la care, oricât ai căuta, nu găsești nimic uman; în ei nu trăiește decât animalul... |
3 daniel stanciu [din public] a spus pe 19 martie 2015: |
| D-na Mirancea pentru un om de buna-credinta nu exista oameni nepasatori si goi de dinauntru. Buna-credinta se proiecteaza in cel deficient sub aspect moral si ii reda "umanitatea" pierduta. Omul de buna credinta nu-si pierde increderea in bunatatea semenilor indiferent de cat de evidente si de persuasive sunt contraexemplele. Pe de alta parte, d-l Syrus atrage atentia ca insul de buna-credinta nu are jignirea in recuzita sa de gesturi sociale. Nici macar in forma sa defensiva (de raspuns la un nedreptate) ofensa nu este legimita. Cine arunca cu noroi se murdareste. Ofensa e rea-actiune si rea-credinta. |
4 Gicu Fulger [utilizator înregistrat] a spus pe 19 martie 2015: |
| Există oameni care îți pătrund în viață prin efracție. Nu ai încotro, îi primești, îi găzduiești, te lipsești de multe plăceri și trebuințe și le oferi lor tot ce ai mai bun. Aceștia stau o perioadă, te studiază, te adulmecă, după care când ceva nu le convine, te părăsesc tot printr-o spărtură. Se duc de unde au venit, sau aiurea. Constată apoi că au greșit, vin la poarta vieții tale din nou, bat, se tânguiesc, doar, doar îți vei face milă de ei. Dar tu, om hotărât, nu-i alungi, îi lași în plata Domnului, poate, poate se vor căii. Căința este condiția sine qva non, a iertării. |
5 Agamiță [din public] a spus pe 19 martie 2015: |
| Ofensator, comentariul 2 contrazice aforismul, pe care tocmai îl laudă. Umanism la cea mai înaltă tensiune! Ion Iliescu a spus-o chiar mai concis: "Mă, animalule!" |
6 George Budoi [utilizator înregistrat] a spus pe 19 martie 2015: |
| Agamiță, Iar ai călcat în străchini. Comentariul meu se referă la comentariul plin de tristeze al dnei Mirancea, nu la aforismul lui Syrus, cum ai înțeles tu. În plus, faptul că ai sărit ca ars dovedește că te-ai simțit cu musca pe căciulă. |
7 Agamiță [din public] a spus pe 20 martie 2015: |
| Domnule profesor universitar, Cu tot respectul... De regulă se comentează citatul. Se poate comenta și un comentariu anterior, dar lucrul acesta ar trebui semnalat cumva de Domnia voastră, comantatorul. Eu am crezut că vă exprimați admirația față de Publilius Syrus, cunoscându-vă slăbiciunea pentru sentințe. Când colo, Dv. îi trimeteați bezele Doamnei Mirancea... Dacă Domnia voastră bateți imprecis câmpii, mă obligați să calc în străchini, deși admir enorm ceramica românească. |
8 George Budoi [utilizator înregistrat] a spus pe 21 martie 2015: |
| Bați câmpii cu o precizie de invidiat. Nu eu te oblig să calci în străchini, ci vanitatea ta, care te orbește. Dacă nu ai fi fost atât de mult robul vanității tale, ai fi observat că din comentariul meu (nr. 2) rezultă clar că mă refer comentariul dnei Mirancea, pentru că am preluat un fragment din el (Există oameni care). În plus, faptul că al meu comentariu a urmat imediat după al doamnei Mirancea, ar fi trebuit să elimine confuzia din mintea ta chinuită. PS: Nu-i trimit bezele doamnei Mirancea. Ăsta este privilegiul tău. |
9 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 21 martie 2015: |
| Daniel Stanciu? Hello, baby! Ce onoare! Ofensa e rea acțiune și rea credință? Atunci ofensează-mă cât mai puțin persuasiv, tinere! Fiți mai cuviincios, domnule Daniel Stanciu! vă rog! Teșekkür ederim, sevgili! |
10 Agamiță [din public] a spus pe 22 martie 2015: |
| George Budoi Îți repet, deși, bag seama, nu prea am cui... Aici se cometează citate, nu comentarii... Dacă vrei să comentezi comentarii, formulează-ți clar destinatarul. N-are nimeni timp să caute "adrisanți" prin prostioarele tale. Succesiunea comentariilor nu are relevanță. Comentariile, indiferent de ordinea lor, ar trebui să se refere la citat. Când ai spus "Cât adevăr!..." era evident că te referi la Syrus. |
11 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 22 martie 2015: |
| Ah, domnul profesor, George Budoi! Respectele mele, domnule profesor! Cinstea de a fi poposit aici, în focul pledoariei mele, tocmai când apăram cu vehemență instituția Bunei credințe, e fascinantă! Mă simt ca-n sânul lui Avraam ba, chiar ca-n centrul Universului, însuși! Văd că mă copleșiți cu buna dumneavoastră credință! Mulțumesc! Dar, da, aveți dreptate! Domnul Agamiță se spetește profitând infailibil, de privilegiul de a-mi trimite bezele (!!! )! Și asta nu e nimic! Dar, pe fiecare bezea, scrie cu majuscule: BUNĂ CREDINȚĂ! Am cămara plină de Bună credință! Și toate chicinetele, pivnița, podul, magazia de vechituri, marchiza, șura etc., etc.! Sunt invadată, pur și simplu, de Buna sa credință! Până și grădina mi-e năpădită de aceeași infailibilă Bună credință! Imaginați-vă că, atunci când m-aplec să rup o urzică (e sezonul lor, nu?), în locul ei răsare, magic, un lujer uriaș, de ... Bună credință! E fabulos! Și dacă refuz s-o culeg, urzica, (pardon, buna cuviință), Îmi plesnește o ofensă, peste față, de nu mă văd! Ah, ce să mai fac cu atâta bună credință? Nu vreți și dumneavoastră un pic, domnule profesor? Gratis! Eu sunt sătulă, până peste cap! Serviți-vă, domnilor! Luați, cât vă poftește inimioara! Domnule George Budoi, vă rog să nu vă-ncruntați prea tare: a fost o farsă! N-a fost deloc nobil dar simt nevoia să-mi descarc, cumva, țâfna mea cea aristocratică! Nu mi-o luați în nume de rău! Dar, dacă mai stați pe-aproape câteva zile (până-mi vine iar cheful de treabă), probabil, mă voi revanșa onorabil, pentru umărul dumneavoastră generos! |
12 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 martie 2015: |
| Domnule profesor, George Budoi V-ați plâns de privilegiile unora de a-și exprima buna credință! Dar, când Buna credință însăși vă face o invitație, o ignorați! Ca de obicei, căci așa ați fost, de când vă știu, adică de tret ani! Aceasta nu este, oare, ofensa însăși, adusă bunei credințe? V-am sugerat, ca și altor parteneri că, în această perioadă aveam nevoie de puțină comunicare palpabilă! Aici, pe forum, e-mail, telefon unde-o fi! Exclusiv, și explicit, din partea noilor mei prieteni, de trei ani încoace! Oare, nu "EXISTĂ" nimeni, pe-aici, să înțeleagă asta?! Bună credință ... 0! Prieteni ... ioc! Ofensă ... cât cuprinde! Ah, cât de bine relaționăm, funcționăm, existăm! Tonus ultraideal, consonant pentru ... orice! Mingea a fost permanent în ograda domniei voastre, domnule Gerorge Budoi! Dar, de acum înainte, să mă lăsați în pace! Credeam că am greșit eu ... Se pare că, tot vechii, realii, cunoscuții prieteni de viață și de moarte, rămân, covârșitor, cei valabili! Cei pe care-i poți suna la patru dimineața ... Ah, corriger la fortune! |
13 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 martie 2015: |
| " ...îi lași în plata Domnului, poate, poate se vor căi" Oare de ce ar da târcoale un om la poarta vieții mele, să bată, să se tânguiască, pantru ca doar-doar, să mi se facă milă de el? Oare, ce nevoie ar avea, de mila mea? Ce să mai facă el cu mila mea, după ce deja i-a dat cu piciorul? Oare, faptul că vine și bate la poarta vieții tale, nu e, tocmai argumentul căinței lui? Ce mai vrem, să ne cadă în genunchi? Dar cine suntem noi, ca să îngenuncheze un semen în fața noastră? Ietarea nu are nevoie de căință! Nici de cerere! În fața mea, un semen care mi-a greșit nu are nevoie nici măcar de recunoașterea greșelii! Un om cinstit iartă instantaneu, în clipele imediat următoare! Iertăm greșeala, nicidecum omul! Oare, cine suntem noi să iertăm omul? Cum să așteptăm să bată, să ne ceară milă, să se tânguie? Oare, mai avem timp să iertăm până la asfințit, dacă așteptăm ca el să facă toate acestea? Căci, orice greșeală trebuie iertată înainte de asfințitul Soarelui! Așa scrie în Sfânta Scriptură, nu? Trebuie să Iertăm, pur și simplu! Și, nu numai atât! Ci să-l rugăm pe Dumnezeu-Bunul, să nu fie prea aspru, în judecata Sa, pentru semenul nostru! Așa scrie în Sfânta Scriptură, nu?! Pe urmă, dacă cel ce ne-a greșit vine către noi, trebuie să-l primim cu bucurie, să-l îmbrățișăm, și să-i oferim umărul nostru statornic, sigur, mai puternic decât al lui! Poate vrea să plângă, să-și ușureze suplciul! Adică să se căiască! Poate el e mai vulnerabil decât noi! Numai dacă iertăm, suntem superiori celui ce-a greșit Dacă-i întoarcem spatele, suntem, certamente, mult mai prejos decât el! Orgoliul, adică trufia, nu e, niciodată, dovada bunătății, sincerității, credincioșiei! Și, în niciun caz a înțelepciunii! |