Nebunul
Timpul calcă în copite,
toate câte-i ies
în cale.
Ține drumul înainte,
opintindu-l
din zăbale!
Înșeuat și înhămat,
calul ăsta nărăvaș
pe unde nici n-ai visat
mi te poartă
mintenaș!
Adunând, în goana sa,
clipele de fericire,
ajungi
una cu pământul
care te-a creat,
iubire!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.