Ne-am cunoscut...
ne-am cunoscut prin alt ținut
de taină, de poveste,
era pe la mijloc de ev,
tu, profesoară, eu un biet elev.
pe lângă timp noi ne-am prelins
și ne-am topit, ne-am stins
pe căi pierdute, căi uitate,
de lume blestemate.
treceam mereu pe lângă toamne
și ocoleam festinul
și n-aveam forță și nici arme
să înfruntăm destinul.
păreai o căprioară-nvinsă
cu ochii mari și teferi,
făptura ta căzuse mpinsă
de stele și luceferi.
aluneca ziua prin noi,
prin verde crud de primăvară,
pletele tale se legănau în vânt,
urcănd, coborând,
ca un val de ape curgând...
lăsai mirosul tău de femeie,
ca un fulger, ca o scânteie,
peste nările mele aprinse
și peste privirile stinse.
voiam să mă reazem de umărul tău
dar cădeam ne-unde, ntr-un vid, într-un hău,
singur, înfrigurat,
ca orice bărbat.
degeaba mă cățăram de lumină,
pasărea timpului, lină,
ce contempla nemărginirea
mă împungea cu privirea
și eu, cu lacrima sângerândă,
te priveam și erai blândă,
visătoare, tremurândă,
în blestemul de osândă,
stând mereu, mereu la pândă...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.