* * *
Propriul meu nume este o temniță
în care plânge cel pe care l-am închis.
Și totuși fără încetare mă strădui să ridic zidul în jurul meu.
Și în vreme ce zi de zi acest zid crește spre cer,
în adâncurile beznei eu nu-mi mai întrezăresc
adevărata mea ființă.
Mă mândresc cu acest zid înalt
și de teama celei mai mici spărturi, eu o astup în grabă cu țărână și nisip.
Dar având mereu grijă de numele meu,
eu mă depărtez neîncetat de adevărata mea ființă.
poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.