Marea era liniştită

Timpul s-a scurs în talazuri
şi te ascult, te ascult la timonă, cutumă albastră,
ora lacrimii o secundă de pe punte plângea
exact peste această mare şi atunci,
ceaţă s-a făcut, de toamnă şi nautofon,
iar valul bordajul gri săruta,
miroseau răspunsurile a ciudă şi alge,
vântul între pavilioane...
brusc, sosia s-a aruncat peste balustradă
în mare, crezând că este altceva, sau cineva,
eu reparam hublourile la stele
sperând că poate nu se va afla,
apoi pavoaze, rinite şi vele,
delfinul răscumpărat mă însoţea,
sosia, sosia, s-a aruncat în mare...
observatorul la prova veghea.

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Votează! | Copiază!