Izolarea în care ne-am vrea cuprinşi ne bucură. Renunţăm de la început la interesul ce-ar trebui să ni-l confere publicul, confraţii şi academia, ca o balegă...

Izolarea în care ne-am vrea cuprinşi ne bucură. Renunţăm de la început la interesul ce-ar trebui să ni-l confere publicul, confraţii şi academia, ca o balegă pentru încălzirea postumă a degetelor trandafirii; ne-am determinat o independenţă şi ne tragem un circuit ca un nimb împrejurul frunţii noastre. Paradoxul, promiscuitatea, virtuţile false pe care ei ni le impută, nu ne dă decât liniştea şi dinamismul nostru personal de exaltare. Ignorăm, ca pe o forţă ce se depăşeşte, puterea noastră, sau o descalificăm din consecinţa ei activă, de a face extazul publicului, şi abdicăm de la elogiul lui imediat fără candidă modestie. Ne place să avem cea mai flagrantă lipsă de conversie servită în dumicaţi moi pentru gingiile ştirbe. Lipsa unui discernământ literar la aritmetica primului vers şi a întâiei rime şi mai ales lipsa unui nivel cu streaşina la buric. Încălţaţi cu pantofi de antilopă, ne vom feri să călcăm domni pe bocanci. Ne îndepărtăm şi refuzăm să sfârşim în marele rântaş literar; iar ignorarea şi neexasperarea noastră împotriva reporterilor rândaşi face parte din distincţia şi clemenţa seniorului pentru lacheu.

Stephan Roll în Lampa lui Aladin (1929)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!