Lui Mihai Eminescu
Știu: cândva, la miez de noapte,
Ori la răsărit de Soare,
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot deasupra cărții Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideți cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsați așa deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reușit nici tata.
Iar de n-au s-auză dânșii
Al străvechii slove bucium,
Așezați-mi-o ca pernă
Cu toți codrii ei în zbucium.
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tată
- poezii despre păduri
- poezii despre ochi
- poezii despre noapte
- poezii despre miezul nopții
- poezii despre Soare
- poezii despre Mihail
- poezii despre Mihai Eminescu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.