Medalion
Păcatele mele! Pe fruntea ta,
la tâmpla ta,
ca delicatele, nervurele frunzei,
scris era
sfârșitul meu:
m-am spânzurat de gâtul tău
cu funia de aur
a pletelor tale.
Și spânzur acum
de ramura gâtului tău
și acum trage greu,
greu apăsând pieptul tău
cea mai teribilă,
înfricoșătoare medalie.
Binecuvântato, iubito,
repede să treci
prin codrul deznădejdii,
nu cumva să te ajungă
delirantul, viscolul rău.
Și medalionul aruncă-l
și dezleagă-l pe robul tău.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.