Senzația asta stranie și chinuitoare de curgere a vidului în nopți singure și nemiloase... Ce teroare tăcută îmbibă întunericul, îmbracă inima și paralizează...
Senzația asta stranie și chinuitoare de curgere a vidului în nopți singure și nemiloase... Ce teroare tăcută îmbibă întunericul, îmbracă inima și paralizează creierul? Sau parcă se despică în bucăți imensitatea neagră și se prăvălesc stânci de întunecime peste incendiul ascuns al pământului... Fiecare noapte este un univers în doliu, o măreție de ireparabil.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.