Mater dolorosa

În negru este îmbrăcată,
Cu văl de crep pân' la pământ,
Şi tristă şi 'ngenunchiată
Pe marginea unui mormânt.

Tu, cărui un popor se 'nchină
Şi sta 'naintea ta plecat,
O mult slăvită mea Regină,
Naintea cui ai genunchiat?

Tu, care din a Ta 'nălţime
Supui o lume c'un cuvânt...
Durerea morţii cu cruzime
Plecat-a fruntea-Ţi la pâmânt.

Şi 'n locul mantiei regale
Ţi-a pus un negru văl de doliu,
Şi-asupra bucuriei Tale
Un alb şi trist, etern linţoliu.

Şi făr' de nici o măngăiere,
În durerosul tău avânt,
Tu pari un înger de veghere
Pe lespedea unui mormânt.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Dan Costinaş
Votează! | Copiază!