Interior
La mine-n suflet e furtună
Și secetele crapă lutul
Când vin zapcii și cer tributul
Pe bruma razelor de lună;
Pe tot ce-a fost și-ncă mai este,
Îmi cere veșnic câte-o dare
Acel ce-a devenit mai mare
Peste cei mici, ca-ntr-o poveste
Și poezia mă destramă
De mâlul meu cotidian
Și iar mă țese într-o tramă,
De pe un alt meridian
Și-o să ne-aducă resemnați
Pe coama unui val Bosforul
Șalupe cu-ncetinitorul
Ca altădată pe pirați;
La mine-n sufet bate vântul
Că ziduri mari se prăbușesc
Și pentru care-am să plătesc
Silabele zidind cuvântul.
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.