Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Neființe, existăm
de când am pus oare mai știu când, gând alb în semne negre
am răspuns cu-un doliu pe marginea inimii
și-am strigat:
- tu, gând întunecat cu față mască, privește-mă
când am încercat să mă înțeleg
mi-am dat seama cât de departe și de străin sunt
da, păcălindu-mă prin iluzii și amăgire
alergând în imensitatea golului și câutând pe treapte de întuneric, am căzut
adâncul luminii și întunericului m-a surpat în mine
- tu, străine, înțelege-mă!
ochiul ciclopic privește toată omenirea, de acolo, o gramadă imensă
cerul negru, fracturat prin crăpături, plânge nefericire
am văzut gheare de păsări de întuneric, trupuri prinse în alb de nuduri
agățate de două lumi și mi-am zis:
- trezește-te, suflete, abandoneză-te și lasă carcasa ta
căci goală-i, nu-i suflet s-o umple, ochii lor te văd
fii nevăzutul luminii
cerul coboră în picături roșii, iubirea și mila sunt blestem
suntem raiul și iadul cu fiecare clipă, târând lumea în două picioare
ura este monedă de schimb
când am înțeles că suntem o gramadă, dar singuri și agățați de nimic
am încercat să ascult înțelepciunea pământului, din groapa vieții
viul omului deasupra plutește, drept cer
el uită neputința și încercă zadarnic să zboare spre zări
apele au devenit diguri de gânduri și păsări negre veghează tristețea
gunoiul ne îndrumă, turma aleasă să-o proslăvim
gâturi lungi și schiloade la minte cu miere-venin, ies din ecrane
ne spun vorbe cuie bătute în cap, de partea cui vor ei ca să fim
împărțiți în ciudate fețe umane, îndrăznesc ce nu vrem noi
ne cred carcase fără gânduri, neființe care nu existăm
apele cerului se despart, lumina-n gânduri vine
poezie
de
Viorel Muha
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice